În trei zile de licitaţii, statul a reuşit să câştige aproape şapte milioane de lei
A treia încercare a Guvernului de a vinde pachetele deţinute în 47 de societăţi pe acţiuni s-a încheiat cu un rezultat modest. Un singur cumpărător a fost găsit de către autorităţi pentru acţiunile deţinute într-o întreprindere piscicolă. Pachetul a fost vândut cu două milioane de lei, adică la preţul de start.
În primele trei zile de licitaţii, Guvernul a reuşit să câştige din vânzarea acţiunilor deţinute în diferite companii aproape 7 milioane de lei. Această sumă reprezintă aproximativ 15 procente din cele 50 de milioane pe care Guvernul şi le-a propus să le încaseze.
Licitaţia de astăzi a durat 15 minute. Cumpărătorul a explicat interesul pentru pachetul de acţiuni prin perspectiva pe care o oferă sectorul piscicol.
Aceasta este a doua etapă a privatizării din acest an. În total, de pe urma vânzării proprietăţilor de stat, Guvernul speră să obţină 1 mlrd 140 de milioane de lei.
Etapa finală a privatizării din această toamnă este concursul investiţional pentru vânzarea a patru cinematografe, companiile "Giuvaier", "Vibropribor", "Energoreparaţii", "Poligraf Service" şi "Indferotrans".
De asemenea, urmează a fi vândut avionului prezidenţial IAK-40. Pentru toate acestea, statul speră să încaseze peste 300 de milioane de lei. Documentele pentru concurs pot fi depuse până la 7 octombrie, ora 15:00.