Simbolurile comuniste nu vor putea fi folosite în denumirile de localităţi, străzi, întreprinderi şi instituţii
Simbolurile comuniste nu vor putea fi folosite în denumirile de localităţi, străzi, întreprinderi, instituţii, organizaţii, nume de produse şi servicii. Şi asta dacă va fi votată de către Parlament o iniţiativă legislativă care prevede aprecierea politico-juridică a regimurilor totalitare din Republica Moldova. Autorii proiectului depus la Biroul Permanent al Parlamentului sunt deputaţii Dumitru Diacov, Valeriu Streleţ, Petru Ştirbate şi Liliana Palihovici scrie 24h.md.
Proiectul de lege prevede „condamnarea regimelor totalitare, bolşevic, stalinist, nazist, care au comis crime împotriva umanităţii prin genocid, foamete, deportări, represiuni politice pe teritoriul Moldovei”.
Totodată, potrivit autorilor, „se interzice utilizarea pe teritoriul ţării a simbolurilor totalitare şi promovarea ideologiilor acestor regimuri."
La 12 iulie 2012, Parlamentul a aprobat un proiect de lege iniţiat de Partidul Liberal care prevede condamnarea crimelor regimului totalitar comunist şi interzicerea simbolurilor comuniste.
Politică