Centrul de Medicină Preventivă: Numărul cazurilor de scarlatină înregistrate în Capitală s-a triplat
Numărul cazurilor de scarlatină înregistrate în Capitală s-a triplat de la începutul anului în comparaţie cu 2011, potrivit Centrului de Medicină Preventivă. Oficialii mai spun că în ţară acest număr s-a dublat. Astfel, în prima jumătate a anului, au fost înregistrate în jur de 320 de cazuri, ceea ce este cu aproape 180 mai mult decât în 2011.
În şapte luni ale acestui an, în Chişinău s-au înregistrat peste 220 de cazuri de scarlatină, comparativ cu 68 de cazuri în aceeaşi perioadă a lui 2011. În 99 la sută din cazuri, scarlatina se înregistrează la copii, iar cei mai afectaţi sunt cei de la trei şi până la şase ani.
Scarlatina este o boală contagioasă care se transmite pe cale aeriană şi se caracterizează prin febră şi alterarea stării generale a sănătăţii.