Guvernul păstrează tăcerea! Suma cheltuită pentru vizita Angelei Merkel rămâne SECRETĂ
Suma cheltuită din Bugetul de Stat pentru vizita în Moldova a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, rămâne, deocamdată, un secret. Guvernul nu se grăbeşte să ofere aceste informaţii de interes public nici după o săptămână de la eveniment. Serviciul de presă al Executivului a spus de mai multe ori că informaţia va fi prezentată în "următoarele zile", fără să precizeze o dată anume.
Până acum se cunoaşte doar că pentru chiria a două automobile blindate, cu care s-a deplasat oficialul german, Guvernul a plătit 160 de mii de lei. Pentru securitatea Angelei Merkel au fost mobilizaţi două mii de poliţişti. Echipe speciale ale poliţiei şi ale unor servicii municipale au verificat şi au sudat zeci de guri de canalizare aflate pe traseul pe care s-a deplasat oaspetele. Pe drumul de la aeroport spre Capitală a fost plasat pe alocuri gazon, o parte din care a fost furat.
Cu ocazia vizitei, premierul Vlad Filat a organizat o recepţie oficială în beciul de la Cricova, unde i-a făcut cadou Angelei Merkel 460 de sticle de vin de colecţie.
În timpul vizitei din martie 2011 a vicepreşedintelui american, Joe Biden, din Bugetul de Stat s-au cheltuit aproximativ un milion patru sute de mii de lei.
Economie