Un african ce cântă piesa "Melancolie" în română: Este o limbă frumoasă VIDEO
Au învăţat româna în jumătate de an şi spun că este cea mai melodioasă limbă. Trei studenţi din Camerun au venit în Moldova pentru a face o facultate. Tinerii au făcut cursuri intensive de limba română. În timp ce ei recită emoţionaţi imnul de stat, sute de alţi străini stabiliţi în Moldova nu cunosc niciun cuvânt în română.
Wuilly spune că a învăţat româna după ce a auzit în ţara sa, Camerun, o melodie în această limbă. S-a îndrăgostit de ea din primele cuvinte, apoi a hotărât să o înveţe.
"Limba română este o limbă frumoasă, frumoasă pentru comunicare", spune Wuilly Simplice.
Prietenii lui Wuilly povestesc că au îndrăgit româna, ca pe limba maternă.
"Îmi place cuvântul "iubită", pentru că am o iubită în Moldova şi acest cuvânt este pentru mine foarte scump. Am putut să aleg limba rusă, dar îmi place limba română", afirmă Fogang Rodrigue.
În timp ce străinii veniţi în Moldova învaţă şi vorbesc această limbă, unele persoane, care trăiesc aici de câteva decenii, recunosc faptul că nu ştiu româna.
"Nu înţeleg româna. Pentru că m-au învăţat rău la şcoală. M-am născut aici, dar m-au învăţat rău la şcoală", mărturiseşte un locuitor al Capitalei.
"Înţeleg, dar nu vorbesc. Pentru că am trăit mai mult în Rusia", spune un alt locuitor.
În Capitală sunt mai multe instituţii de stat şi private, care organizează cursuri de română, gratis şi contra plată.