Jenson Button a obţinut primul pole-position din acest sezon la Spa Francorchamps
Pilotul britanic Jenson Button, de la McLaren-Mercedes, a reuşit primul sau pole position al sezonului, terminând cu cel mai bun timp calificările de la Spa Francorchamps. Sebastien Vettel, în schimb, a dezamăgit, încheind pe locul zece calificările.
Englezul este astfel pe primul loc pe o grilă de start presărată cu numeroase surprize, în care Sauber a obţinut locurile doi şi cinci prin Kamui Kobayashi şi Sergio Perez. Considerat unul dintre marii favoriţi la victorie, Kimi Raikkonen a obţinut doar locul patru, fiind mai lent inclusiv decât Pastor Maldonado, care va pleca de pe trei.
Fernando Alonso, de la Ferrari, va pleca doar de pe locul şase al grilei de start. Următoarea poziţie a fost ocupată de Mark Webber, însă pilotul echipei Red Bull va pleca doar de pe locul 12 în urma unei penalizări de cinci poziţii dictată de FIA după înlocuirea cutiei de viteze.
Retrogradarea australianului l-a promovat pe Lewis Hamilton pe locul şapte, iar britanicul îi va avea în faţa sa pe Romain Grosjean şi Paul di Resta.
Sebastian Vettel a ratat accesul în ultima parte a calificărilor în faţa lui Pastor Maldonado şi va pleca de pe 10 datorită penalizării coechipierului său, iar o soartă similară a avut şi Michael Schumacher la aniversarea a 300 de Mari Premii în Formula 1, acesta stabilind doar al 13-lea timp.