După ce a ameninţat cu "spargerea Alianţei", Filat se vrea preşedinte
Neînţelegerile tot mai dese din Alianţa de guvernare ar putea duce Moldova în noi alegeri. Despre acest lucru vorbeşte premierul Vlad Filat, care, la fel, declară că şeful statului trebuie ales de popor şi nu de Parlament. Asta în condiţiile în care şi anterior au fost tensiuni în AIE şi, anterior, Filat a ameninţat că va părăsi coaliţia de guvernare dacă nu va avea susţinere în demersurile sale.
În acest context, analistul politic Anatol Ţăranu a dezvoltat subiectul menţionând că Vlad Filat ar intenţiona să schimbe sistemul politic existent în Republica Moldova. "Mi-ar plăcea să ştiu că Vlad Filat consideră o republică prezidenţială la această etapă mai potrivită decât una parlamentară. Aceasta ar fi prima concluzie trasă din spusele premierului", a declarat Anatol Ţăranu, citat de info-prim.md.
Analistul politic susţine că Vlad Filat râvneşte postul de preşedinte al Republicii Moldova. Dar, nu pur şi simplu, la nivelul acelor împuterniciri pe care le are în acest moment Nicolae Timofti, ci cu atribuţii reale. "Asta înseamnă refacerea sistemului politic existent", a adăugat analistul.
Ţăranu a mai spus că este important ca priorităţile lui Filat să nu se inverseze, încât să pornească de la faptul că o republică prezidenţială este mai importantă pentru Republica Moldova decât una parlamentară şi mai apoi să vină factorul subiectiv, că îşi doreşte să fie preşedinte.
Publika.md menţionează că, nu este pentru prima dată când Vlad Filat vorbeşte despre alegerea preşedintelui direct de popor. În campaniile electorale el s-a declarat pentru acest sistem, însă fără ca Legea Supremă a ţării să fie modificată astfel, încât, preşedintele să fie ales de popor.