Proiect futurist. Tunel aerian pentru bicicliştii din Londra VIDEO
Un proiect futurist, realizat de un arhitect britanic, ar putea uşura viaţa bicicliştilor din Londra. Proiectul prevede crearea unul tunel aerian care să lege principalele staţii de transport public din capitala Marii Britanii, pe care să circule iubitorii vehiculelor pe două roţi.
Tunelul de sticlă ar putea deveni realitate până în 2015. Autorul, în vârstă de 43 de ani, spune că a iniţiat deja discuţii cu primarul Londrei, Boris Johnson.
El susţine că planurile de construcţie sunt încă la etapa incipientă, iar finalizarea proiectului în mai puţin de doi ani ar presupune câteva milioane de lire sterline. Acesta s-a gândit şi la un preţ pe care bicicliştii ar trebui să-l plătească pentru a folosi tunelul. O plimbare aeriană cu bicicleta ar costa o liră.