A lovit mortal un pieton după care a fugit de la locul faptei
foto: ziare.com
Cadavrul unei femei în vârstă de 51 de ani a fost depistat în această dimineaţă pe strada centrală din satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă. Din primele cercetări reiese că aceasta a fost accidentată mortal aseară în jurul orei 22:00, de către un automobil.
În urma măsurilor întreprinse de către colaboratorii Poliţiei Rutiere, în localitatea unde s-a produs accidentul, a fost depistat automobilul implicat în accident şi persoana bănuită de comiterea infracţiunii şi care a fugit de la lacul faptei. Acesta este un bărbat în vârstă de 25 de ani, care conducea automobilul de model Niva.
Poliţia Rutieră din raionul Ştefan Vodă a iniţiat o cauză penală pe marginea acestui caz.