Start edificării Monumentului Libertăţii, dedicat victimelor evenimentelor din aprilie 2009
Guvernul a aprobat, astăzi, Planul de acţiuni privind edificarea Monumentului Libertăţii, în memoria victimelor evenimentelor din aprilie 2009. Conform planului, de realizarea lucrărilor vor fi responsabile Ministerele Culturii, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, dar şi cel al Finanţelor.
Monumentul va fi ridicat în aproximativ patru luni. Pentru prima etapă a lucrărilor, din fondul de rezervă urmează a fi alocate 277 de mii de lei.
Hotărârea privind edificarea Monumentului Libertăţii a fost adoptată în martie 2010. Proiectul monumentului a fost elaborat de sculptorul Tudor Cataraga.
Lucrarea va fi compusă din 12 panouri, ce formează pe diagonală o cruce care urcă spre cer. Privite dintr-o parte, panourile se aseamănă cu nişte lumânări aprinse. Costul total al lucrărilor depăşeşte şapte milioane de lei.
Monumentul urmează să fie amplasat în faţa clădirii Parlamentului.