Amenzi duble pentru şoferii prinşi beţi la volan
Poliţia Rutieră vrea să introducă noi măsuri pentru a reduce numărul accidentelor din cauza băuturilor alcoolice. Potrivit şefului instituţiei, Sergiu Diaconu, proba la sânge va fi exclusă, iar amenzile dublate. Noile prevederi ar putea intra în vigoare în această toamnă, după ce vor fi aprobate de Guvern.
"În prezent avem etiloteste care sunt omologate în toată lumea şi nu este nevoie şi de proba de sânge. Aceasta este o metodă costisitoare pentru stat şi de lungă durată. Proba la etilotest va fi suficientă pentru a depista şoferii în stare de ebrietate”, a declarat astăzi Sergiu Diaconu.
Declaraţia a fost făcută în contextul prezentării datelor preliminiare a campaniei "Nopţi Albe", în cadrul căreia au fost depistaţi şoferii în stare de ebrietate. Astfel, timp de trei săptămâni au fost verificaţi 2.300 de şoferi, dintre care 311 se aflau în stare de ebrietate. Printre şoferii beţi se numără şi şase poliţişti şi trei colaboratori ai CCCEC.