STUDIU: Clienţii cu vârsta între 18 şi 34 de ani nu mai cumpără maşini noi, ci electronice
Un studiu derulat în Statele Unite ale Americii a relevat faptul că automobilele noi au scăzut în ochii celor născuţi între 1981 şi 2001 în favoarea gadget-urilor scumpe.
Cei de la R.L. Polk&Co au derulat un studiu care a arătat că persoanele care aparţin "Generaţiei Y" nu mai sunt interesate de achiziţia unui automobil nou, preferând să-şi cheltuie veniturile pe noile apariţii în domeniul tehnologiei. Cercetătorii consideră că persoanele care aparţin acestei grupe de vârstă au o soluţie mult mai eficientă de a păstra legătura cu cei din jur, fără să aibă nevoie neapărată de un automobil nou.
Generaţia Y este formată din persoanele născute între 1981 şi 2001, potrivit Deloitte LLP. Doar în Statele Unite ale Americii, vorbim despre 80 de milioane de persoane, care preferă să nu cumpere o maşină nouă, alegând să circule cu transportul în comun sau cu un vehicul rulat. Studiul este îngrijorător pentru producătorii de automobile care activează pe această piaţă, care se tem că s-ar putea trezi cu mai mulţi ani de "secetă" în materie de vânzări pe fondul acestor preferinţe ale consumatorilor.
Realizatorii studiului iau în considerare şi recesiunea economică prin care a trecut întregul glob pentru deciziile celor din generaţia Y, dar subliniază faptul că actualul ritm de scădere a vânzărilor pe acest segment de vârstă ar putea duce la pierderi de două milioane de automobile noi vândute în fiecare an, valabil doar pentru piaţa din Statele Unite ale Americii.Combinaţia de salarii mici pentru angajaţii tineri şi atracţia generaţiei Y pentru gadget-uri au dus la reducerea numărului de tineri care au permise auto în SUA, doar 81% din cei care aveau între 20 şi 24 de ani în 2010 având permise auto, în condiţiile în care 92% din tinerii care se aflau în aceeaşi categorie de vârstă în 1983 aveau permis auto.
Constructorii de automobile încearcă de câţiva ani să atragă clienţii din această generaţie, cei de la Toyota lansând marca Scion special pentru aceştia. Cei de la Ford încearcă să-şi promoveze modelele prin social media, în timp ce General Motors a stabilit înţelegeri cu Walt Disney şi MTV pentru a-şi antrena dealerii pentru a comercializa automobile clienţilor mai tineri. Între timp, tinerii preferă să se bazeze pe biciclete, transportul public şi chiar închirierea automobilelor, deoarece mulţi respondenţi au declarat că vor să evite grijile şi costurile aferente posesiei unui automobil.