Putin critică UE: Bruxelles-ul încearcă să-şi recapete influenţa politică cu banii Moscovei
Embed:
Rusia acuză Uniunea Europeană că, prin ancheta deschisă împotriva companiei Gazprom, Bruxelles-ul încearcă să-şi recapete influenţa politică în estul Europei cu banii Moscovei. Declaraţia a fost făcută de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, la încheierea summit-ului APEC, desfăşurat la Vladivostok.
Cu toate acestea, Vladimir Putin a respins ideea existenţei unui război comercial cu Uniunea Europeană. În opinia preşedintelui Rusiei, ancheta împotriva companiei Gazprom, suspectată că a împiedicat concurenţa şi a manipulat preţurile în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, are legătură cu situaţia datoriilor în Europa.