Un vulcan din Santorini, pe punctul de a erupe după 60 de ani
Un studiu recent efectuat în insula Santorini, din Grecia, arată o posibilă erupţie vulcanică în viitorul apropiat. Seismologii susţin că sub insulă se află "balon de magmă" gigant care a dus la o serie de cutremure mici şi a făcut ca insula să se ridice cu 14 cm din ianuarie 2011 până în aprilie 2012, scrie gandul.info.
Studiul a fost efectuat de cercetătorii de la Universitatea Oxford, care au folosit imagini din satelit şi receptoare GPS ce pot detecta mişcările de doar câţiva milimetri care au loc pe suprafaţa planetei.
"Locuitorii din zonă au simţit schimbările care au avut loc. Mai mulţi ghizi mi-au spus că au simţit miros de gaz când se aflau pe vulcan, iar în unele părţi ale insulei apa şi-a schimbat culoarea", a declarat unul dintre seismologii de la Universitatea Oxford
De asemenea, cercetătorii au calculat că sub insulă s-a acumulat în ultimul an aceaşi cantitate de rocă topită ca în ultimii 20 de ani.
Ultima erupţie vulcanică din zonă a avut loc în 1950, iar recentele cutremure reprezintă prima activitate seismică din ultimii 25 de ani.