Vlad Plahotniuc l-a invitat pe liderul republicanilor americani să viziteze Moldova
Liderul Partidului Republican în Camera Reprezentanţilor a Congresului din SUA, Eric Cantor, ar putea vizita Moldova. Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc i-a făcut o invitație în acest sens în cadrul unei întrevederi bilaterale.
Cei doi oficiali au discutat despre intensificarea relaţiilor pe linie parlamentară dintre SUA și Moldova, despre reformele care au loc în ţara noastră, despre lupta împotriva corupţiei, reglementarea conflictului transnistrean, dar şi despre oportunităţile pe care Moldova le poate oferi investitorilor americani.
Un subiect aparte l-a constituit reforma sistemului politic din Moldova. Vlad Plahotniuc i-a prezentat congresmanului american inițiativa sa privind introducerea votului uninominal, precum şi inițiativa privind transparenţa finanțării partidelor politice. Eric Cantor a apreciat ca fiind necesare şi benefice aceste inițiative.
Oficialul american a dat asigurări că SUA este gata să sprijine în continuare activ dezvoltarea economică a Republicii Moldova. În acest context, Eric Cantor a anunțat că va sprijini scoaterea țării noastre de sub incidența amendamentului Jackson Vanik, care impune la moment restricții în comerț pentru Republica Moldova, la fel ca pentru Rusia și alte state din fostul bloc socialist.
Publika.md menţionează că la începutul acestei luni, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a efectuat o vizită de lucru în Statele Unite. În timpul acesteia, oficialul a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat, ai Congresului SUA, precum şi ai administraţiei locale americane.