Aspirațiile europene ale Republicii Moldova, susţinute de către Ungaria
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Ungariei, János Áder.
În cadrul întâlnirii, János Áder a menționat că relațiile bilaterale dintre țările noastre sunt exemplare, iar Ungaria susține aspirațiile europene ale Republicii Moldova.
"Ungaria se pronunță în favoarea consolidării și diversificării relațiilor bilaterale dintre țările noastre, iar Moldova va beneficia și pe viitor de suportul și asistența autorităților ungare în atingerea progresului pe calea integrării europene", a declarat preşedintele Ungariei, János Áder.
La rândul său, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a specificat că relațiile bilaterale cunosc o dezvoltare dinamică. De aemenea, șeful Legislativului a exprimat recunoștință președintelui Ungariei pentru pentru menţinerea Republicii Moldova în topul ţărilor prioritare pentru asistenţă externă maghiară.
"Exprimăm recunoştinţă pentru susţinerea obiectivelor europene ale Republicii Moldova pe parcursul preşedinţiei maghiare a UE în primul semestru al anului 2011 şi pentru eforturile ferme în promovarea Parteneriatului Estic în general, şi a Moldovei în particular", a declarat Marian Lupu.
Publika.md aminteşte că preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, se află într-o vizită de trei zile în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, László Kövér.