Victimele accidentului de la Moreni nu au primit încă ajutorul financiar promis de Guvern
Victimele tragiciului accident rutier din satul Morenii Noi, raionul Ungheni nu au primit ajutorul bănesc promis de Guvern. Anterior premierul Vlad Filat a declarat că Executivul va ajuta familiile care au avut de suferit în urma tragediei. Acum însă şeful Executivului afirmă că în lipsa unei decizii a Consiliului raional sprijinul financiar nu poate fi acordat.
"Acum urmează să fie finalizată evaluarea în vederea ajutorării celor care au nevoie în acest sens. Urmează cei din consiliul raional Ungheni să finalizeze activitatea în cadrul comisiei dânşilor, să transmită informaţiile relevante în acest sens la Guvern şi vom veni cu o decizie", a declarat prim-ministrul Vlad Filat.
Prim-ministrul a specificat că bani au fost oferiţi doar familiilor celor decedaţi. Acestea au primit câte cinci mii de lei pentru organizarea funerariilor. 13 oameni au murit, iar alţi 35 au fost spitalizaţi, după ce autobuzul a derapat într-un şanţ. Anterior s-a stabilit că frâna autovehiculului avea o defecţiune. Tragedia a luat şi vieţile primarului satului şi a soţiei acestuia. Accidentul s-a produs la începutul lunii august la Morenii Noi.