Explozie în Turcia: Mai multe persoane au fost rănite
O explozie de proporţii s-a produs astăzi în cel mai mare oraş din Turcia, Istanbul. Deflagraţia a avut loc în apropierea unei secţii de poliţie şi s-a soldat cu un mort şi şapte răniţi. Atacul nu a fost, deocamdată, revendicat.
Explozia s-a produs într-un cartier rezidenţial, în apropiere de centrul oraşului, şi a fost atât de puternică, încât o parte a unei secţii de poliţie s-a prăbuşit. Mai multe victime au fost prinse sub dărâmături. Ulterior, persoanele rănite au fost transportate la spital în stare critică.
"Luam micul dejun acasă. Apartamentul nostru se află la 200 de metri distanţă de secţia de poliţie. Am auzit explozia şi am crezut că este vorba despre nişte alunecări de teren. Dar apoi am văzut ambulanţele, iar când am ajuns aici am văzut şi persoanele rănite", a declarat un bărbat.
Potrivit oamenilor legii, deflagraţia a fost provocată de un atacator sinucigaş, care a aruncat o grenadă, după care a detonat explozibilul ce îl avea asupra sa chiar în curtea secţiei de poliţie. În octombrie 2010, în urma unei explozii care a vizat forţele de ordine dintr-un cartier central din Istanbul, au fost răniţi şase civili şi 9 poliţişti. Atunci, bomba a fost detonată de un kamikaze. Reprezentanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan, precum şi grupările de extremă stânga sunt adesea autorii acestor atentate.