Flori şi lumânări aprinse la Chişinău, în memoria victimelor atentatelor din SUA FOTO
Acţiuni de comemorare a victimelor atentatelor teroriste se desfăşoara şi la noi în ţară. Astfel, în această dimineaţă, reprezentanţii PLDM şi PL au depus buchete de flori la Ambasada SUA cu sediul la Chişinău.
Liberalii şi liberal-democraţii au depus flori la Ambasada Statelor Unite şi au aprins câte o lumânare în memoria victimelor tragicului eveniment produs pe 11 septembrie 2001.
"Indiferent câţi ani vor trece din 2001, oricum ne va amintim că forţele răului trebuie să fie ţinute în frâu să nu fie permis ca să-şi facă mendrele şi să aducă durere şi nenorocire în sufletele oamenilor", a declarat deputatul PLDM Valeriu Streleţ.
"Tragedia este că avem oameni care nu vor să se conformeze timpului de astăzi unde principalul este viaţa omului. Orice acţiune de felul acesta pune pe gânduri fiecare om, indiferent în care stat lucrează sau trăieşte. Şi la noi la fel, mergi la serviciu, mergi pe drum şi te poţi trezi cu o explozie". a menţionat preşedintele Pl, Mihai Ghimpu.
Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău a declarat că atacul terorist de pe 11 septembrie a fost o lecţie care a consolidat naţiunea americană.
"Acest lucru ne-a făcut o naţiune mai puternică. Mă simt în siguranţă în această ţară, dar vom încerca să acordăm asistenţă Republicii Moldova în consolidarea organelor de drept şi securităţii la frontieră, astfel încât moldovenii să devină o naţiune puternică", a declarat ambasadorul SUA în Moldova, William Moser.
Naţiunea americană, dar şi întreaga lume, comemorează, astăzi, 11 ani de la cele mai sângeroase atentate din istoria omenirii.