Spania a învins la limită Georgia, iar Franţa a trecut de Belarus
În grupa A, Belgia a remizat cu reprezentativa Croaţiei în al doilea meci din Preliminariile Mondialului din 2014, scor 1-1. Echipa pregătită de Igor Štimac a înscris în minutul 6, prin Ivan Perisic cu un şut plasat din marginea careului. Guillaume Gillet a restabilit echilibrul pe tabelă la finalul primei părţi.
Italia a învis cu 2-0 Malta. "Azzurri" au deschis scorul doar după cinci minute de joc prin Mattia Destro. Elevii lui Cesare Prandelli şi-au mărit avantajul în prelungiri, prin Federico Peluso. În celălalt meci al grupei B, Bulgaria a trecut de Armenia cu 1-0.
Olanda s-a impus în Ungaria cu 4-1 şi a bifat cea de-a doua victorie în grupa D de calificare la Cupa Mondială. Golurile olandezilor au fost marcate de Lens, de două ori, Martins Indi şi Huntelaar, în timp ce pentru unguri a înscris Dzsudzsak din penalty. România a trecut de Andorra cu 4-0. Pentru "tricolorii" lui Piţurcă au marcat Torje, Lazăr, Găman şi Maxim.
Germania s-a chinuit în Austria. "Pazerele" s-au impus cu 2-1. Marco Reus şi Mesut Ozil au punctat pentru nemţi, iar Zlatko Junuzovic a redus din handicap.
Campioana Europeană, Spania a învins la limită, 1-0, Georgia pe stadionul Boris Paichadze. Roberto Soldado a înscris singurul gol al meciului. În aceeaşi grupă, I, Franţa a dispus de Belarus cu 3-1.