Ministrul român de Externe vine astăzi la Chişinău
Embed:
Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, vine astăzi la Chişinău în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Şeful diplomaţiei române va vizita ţara noastră la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă.
Pe agenda discuţiilor celor doi oficiali figurează subiecte de interes comun, privind dezvoltarea cooperării bilaterale pe plan politic şi economic.
În cadrul întrevederii urmează a fi semnat Acordul interministerial privind cooperarea în domeniul asistenţei şi protecţiei consulare.
Totodată, diplomaţi vor face un schimb de opinii privind asistenţa tehnică acordată Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi stadiul actual de realizare a proiectelor energetice de interconexiune, convenite anterior.