Chinezii, interesaţi de experienţa militarilor moldoveni
Relațiile de cooperare dintre armatele Republicii Populare Chineze și Republicii Moldova sunt în ascensiune. Mai mult, militarii chinezii se arată interesaţi de experienţa colegilor moldoveni. Declarațiile au fost făcute astăzi, de miniștrii apărării Liang Guanglie și Vitalie Marinuța, în cadrul unei întrevederi bilaterale la Beijing.
Relațiile moldo-chineze în domeniul militar au cunoscut o dezvoltare continuă pe parcursul ultimilor ani, susţin miniştrii. În acest context, a fost menționată, în special, colaborarea în domeniul învățămîntului militar și cel medical, precum și schimbul de experiență în sfera transmisiunilor, tehnologiilor informaționale, etc.
Ministrul Apărării din China a declarat că ţara sa doreşte dezvoltarea unor relații reciproc avantajoase cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv pe cea militară. "Putem organiza instruirea comună a militarilor noștri din unitățile de menținere a păcii în scopul dezvoltării interoperabilității în cadrul unor eventuale misiuni umanitare sau de lichidare a consecințelor calamităților naturale sub egida ONU. Evenimentele de ultimă oră din diferite zone ne demonstrează că militarii sunt cea mai eficientă forță, care poate interveni pentru a ajuta populația sinistrată", a precizat Liang Guanglie.
Vitalie Marinuța și Liang Guanglie au abordat și problemele de pregătire și instruire a forțelor de menținere a păcii, utilizarea lor în misiuni reale de acest gen în diferite operațiuni. În acest context, ministrul chinez s-a arătat interesat de experiența militarilor moldoveni în timpul participării la asemenea operațiuni, atât cu contingente militare, cât și cu observatori.
Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuța, efectuează o vizită oficială în Republica Populară Chineză, în perioada 10 – 15 septembrie, la invitația omologului său Liang Guanglie.