Care sunt cele mai scumpe oraşe din lume şi unde salariaţii lucrează cel mai puţin
Un studiu realizat de instituţia financiară UBS arată că Oslo, Zurich şi Tokyo sunt cele mai scumpe oraşe din lume, informează Hotnews.ro. Drept criterii de apreciere au servit puterea de cumpărare a salariaţilor în 72 de oraşe de pe glob pentru un coş de consum format din 122 de bunuri şi servicii.
Tokyo a urcat, în acest an pe locul trei, depăşind oraşul elveţian Geneva, care a coborât pe patru. Acestea sunt urmate de Copenhaga şi New York.
În studiu se menţionează că, dacă în coşul de consum se include şi costul cu chiriile, clasamentul se modifică, primele locuri fiind ocupate de New York, Hong Kong şi Dubai. Totodată, Londra a revenit printre cele mai scumpe 10 oraşe, urcând de pe locul 15 ocupat anul trecut.
Cheltuielile lunare cu bunurile şi serviciile pentru o familie medie au fost de 4.569 dolari americani în capitala Norvegiei, 4.334 dolari americani în Zurich şi 4.195 în Geneva. Media globală a fost de 2.686 dolari.
Cele mai reduse niveluri ale preţurilor sunt întâlnite în Bucureşti, Mumbai şi Delhi.
Nivelurile preţurilor sunt, de asemenea, accentuate de modificările cursurilor de schimb valutar în unele cazuri. De exemplu, preţurile din Sydney şi Auckland au crescut brusc faţă de 2009, parţial din cauza aprecierii dolarului australian şi a dolarului neozeelandez (Kiwi).
Există, însă, şi o parte plină a paharului - cel puţin pentru cei care trăiesc în Zurich, Sydney şi Luxemburg. Puterea de cumpărare, calculată pe baza salariilor orare, este cea mai ridicată în Zurich.
Iată ce înseamnă acest lucru în practică: chiar dacă angajaţii din Zurich trebuie să muncească 22 de ore pentru a câştiga suficient ca să cumpere un iPhone, cei din Manila (Filipine) trebuie să muncească de 20 de ori mai mult pentru a-şi permite să cumpere gadget-ul.
Citeşte articolul integral pe Hotnews.ro.