"Moldova poate pune cruce integrării europene dacă aderă la Uniunea Eurasiatică"
Moldova poate pune cruce integrării europene dacă aderă la Uniunea Eurasiatică. Dar acest lucru nu se va întâmpla, deoarece Alianţa pentru Integrare Europeană ţinteşte spre Uniunea Europeană, iar demersul PCRM este unul politic şi nimic mai mult. Cel puţin aşa susţine analistul politic Igor Boţan. Subiectul a fost discutat la Fabrika.
Potrivit lui Igor Boţan, pentru a se încadra în Uniunea Eurasiatică, Republica Moldova va trebuie să-şi armonizeze legislaţia, ceea ce necesită timp. Însă "dacă pui cruce pe integrarea europeană, strici relaţiile cu Occidentul” şi atunci porţile UE ar putea fi închise pentru ţara noastră, precizează acesta.
Pe de altă parte, spune analistul, prin ideea organizării unui referendum la acest subiect, PCRM îşi crează un nou câmp de manevră:"Voronin a explicat care este esenţa demersului, e un demers eminamente politic. PCRM înţelege că referendumul nu va fi iniţiat, dar are nevoie ca AIE să confirme prin comportamentul său acest lucru. În acest caz, comuniştii vor explica cetăţenilor că guvernanţii se tem şi drept dovadă a modului defect în care guvernează ţara, s-a creat un trend nou. Este vorba de o manevră cu bătaie lungă".
Ideea comuniştilor este, însă, avantajoasă şi pentru Alianţă. "Dacă PCRM, fiind strâns în ungher, lansează acest proiect politic, asta va presa AIE să întreprindă măsuri energice pentru a demonstra că vectorul european este viabil. Vin şi reacţii din Occident, care arată că R. Moldova va primi în curând bonusuri pentru reformele pe care le face. În final, cetăţeanul are de câştigat. AIE trebuie să dea din coate, să depăşească problemele pe interior şi să demonstreze că vectorul european rămâne în picioare şi este concurenţial cu cel estic", a punctează Boţan.
Declaraţiile analistului sunt confirmate şi de liberalul Valeriu Munteanu:"Iniţiativa comuniştilor este tot mai caraghioasă, precum şi politica pe care o face PCRM în ultimul timp e tot mai urâtă. Nici ei nu cred în ce fac, dar o fac pentru că aşa le-au spus comanditarii, Kremlinul. Comuniştii nu-şi doresc cu adevărat acest refendum, ei vor doar să facă valuri în această toamnă".
"Nu o să cheltuim un leu pentru acest referendum, este o inepţie politică. Noi, liberalii, spunem deschis, nu vom da niciodată verde acestei iniţiative", a subliniat Munteanu.
Nici liberal-democraţii nu iau în serios iniţiativa PCRM:"Comuniştii pretind că reprezintă interesele Rusiei, vor să arate asta, dar în realitate nu este aşa. Ideea cu Uniunea Eurasiatică este un subiect care trebuie discutat la modul serios şi nu transformat în găinărie", consideră deputatul PLDM Veaceslav Ioniţă.
Liberal democratul susţine că PCRM trebuie să-şi câştige dreptul de a reprezenta cetăţenii, lucru care se face prin alegeri.