Moldovenii care muncesc la negru în Italia, îşi pot legaliza şederea
Veşti bune pentru moldovenii stabiliţi în Italia. De astăzi, timp de o lună, cetăţeni din afara graniţelor UE, care stau nelegitim în această ţară, îşi pot legaliza şederea. Până pe 15 octombrie, conaţionalii noştri vor putea obţine un permis de muncă dacă îşi demonstrează prezenţa pe teritoriul italian prin acte eliberate de autorităţile publice.
În acest mod, Guvernul de la Roma vrea să reducă munca la negru în Italia. Prin urmare, moldovenii care se află în Italia, au un loc de muncă, dar nu au acte legale, vor putea obţine permis de şedere, prin intermediul angajatorului. Legalizarea îi va costa pe patroni 1.000 de euro pentru fiecare angajat, cu titlu de contribuţie la fondul social.
Potrivit legii, nu vor putea beneficia de această prevedere legală imigranţii expulzaţi din Italia, din motive de ordine publică sau securitate a statului, sau cei condamnaţi pentru infracţiuni. Totodată, actul legislativ prevede sancţiuni şi măsuri împotriva patronilor care angajează muncitori din ţările din afara Uniunii Europene fără permis legal de şedere.