Premieră la Teatrul Licurici din Capitală. Astăzi s-a jucat spectacolul "Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka"
Teatrul de păpuşi "Licurici" din Capitală a deschis cea de-a 68-a stagiune. Astăzi, s-a jucat în premieră spectacolul "Surioara Alionuşka şi fraţiorul Ivanuşka", montat de regizorul rus Stanislav Jereschin şi interpretat de şapte actori.
Micii spectatori au rămas fascinaţi de prestaţia actorilor. "Îmi plac rochiţele protagoniştilor", a spus o micuţă.
Alţii cred că piesa conţine secvenţe nepotrivite pentru vârsta lor.
"Spectacolul este pentru copii, dar acolo au apărut şi secvenţe cu baba Hârca, de la care copii pot lua exemple urâte", a menţionat un copil.
Părinţii spun că teatrul îi îmbogăţeşte spiritual pe copii.
"În fiecare an venim la spectacolele noi. Copiii văd care exemple din poveste sunt bune şi care rele", a precizat mama unui copil.
Pentru cei care nu au avut ocazia să vadă premiera, teatrul "Licurici" pregăteşte încă două surprize.
"Deschidem această stagiune cu trei premiere. Venim cu 'Sarea în bucate' de Petre Ispirescu, care la fel s-a montat în această vară şi un spectacol al studenţilor Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. 'Sus la munte', în montarea mea", a declarat directorul Teatrului "Licurici", Titus Jucov.
Pe parcursul anului, în fiecare miercuri şi sâmbătă, piesele vor fi jucate în limba rusă, iar joi şi duminică - în limba română. Preţul unui bilet pentru copii este de 20 de lei, iar pentru maturi - 30 de lei.