Norma privind interzicerea simbolurilor comuniste, publicată în Monitorul Oficial
Modificările în Legea privind partidele politice, care vizează interzicerea utilizării simbolurilor comuniste, au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Norma legislativă va intra în vigoare la 1 octombrie 2012, iar deputatul comunist Sergiu Sârbu, declară, într-o postare pe Facebook, că o va contesta mâine la Curtea Constituţională.
Astfel, potrivit rectificărilor la Legea privind partidele politice, adoptate recent de către Parlament, „se interzice partidelor politice să utilizeze simbolurile regimului totalitar comunist (secera şi ciocanul, n.n), precum şi propaganda ideologiilor totalitare”.
Încălcarea respectivei prevederi se pedepseşte cu amenzi de la 100 până la 150 de unităţi convenţionale, pentru persoanele fizice şi de la 300 la 500 de unităţi convenţionale, pentru persoanele juridice.
PUBLIKA.MD reaminteşte că decizia privind interzicerea simbolurilor comuniste, dar şi condamnarea crimelor regimului totalitar communist, a fost votată în ultima şedinţă a Legislativului din sesiunea de primăvară-vară de către coaliţia de guvernare.
La rândul lor, reprezentanţii Partidului Comuniştilor susţin că nu vor renunţa la seceră şi ciocan, iar pentru menţinerea acestor simboluri, vor apela la instanţele competente din ţară şi de peste hotare.
- Presa internaţională despre interzicerea simbolurilor comuniste în Republica Moldova
- Voronin despre interzicerea simbolurilor comuniste: Este o răfuială politică. Nu o să ne conformăm niciodată
- Simbolurile comuniste nu vor putea fi folosite în denumirile de localităţi, străzi, întreprinderi şi instituţii