Mihai Godea: Miniştrii nu au fost manipulaţi, ei ştiau ce semnează
"Nu este adevărat că miniştrii nu au ştiut ce semnează. Vlad Filat le-a explicat foarte detaliat în cadrul şedinţei că documentul ar putea să fie supus unei moţiuni de cenzură din partea Parlamentului". Declaraţia a fost lansată de către prim-vicepreşedinte PLDM, Mihai Godea, în cadrul emisiunii Publika Report.
Pe de altă parte, Igor Corman, vicepreşedinte PD, susţine că oricine va ridica detalierea şedinţei Executivului va vedea că acolo erau incluse alte rectificări la Buget decât cele care le-au fost înaintate miniştrilor spre semnare.
Anterior, Marian Lupu a declarat că în cadrul şedinţei Guvernului, care a avut loc ieri, majoritatea miniştrilor nici nu au intuit despre ce e vorba. "Singurul care a intuit a fost ministrul Economiei,Valeriu Lazăr. Miniştrii au fost manipulaţi, nu informaţi", a precizat preşedintele PD.