Deputatul PCRM Sergiu Sîrbu: Suntem gata să facem şi puşcărie pentru seceră şi ciocan
Comuniştii au depus astăzi o contestaţie la Curţea Constituţională privind legea ce interzice simbolurile comuniste, secera şi ciocanul, care a fost recent publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Potrivit deputatului PCRM, Sergiu Sîrbu, decizia adoptată de deputaţii alianţei de guvernare contravine flagrant normelor juridice internaţionale.
"Sperăm că judecătorii de la Curtea Constituţională vor examina această cerere în regim prioritar şi imparţial. Nu vom renunţa în niciun caz la simbolurile noastre, ba mai mult, le vom promova în continuare. Suntem gata să facem şi puşcărie, dar nu vom renunţa la propria noastră identitate şi luptă politică", a declarat Sergiu Sîrbu.
În schimb, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, susţine că fiecare este în drept să apeleze la instanţele de judecată, în limitele legislaţiei.
"Este dreptul lor, aşteptăm să vedem care va fi verdictul Curţii Constiuţionale", a specificat şeful Legislativului.
Şi liberal-democraţii sunt de aceeaşi părere ca şi colegii din PD: "Este o procedură absolut firească, legală. Au aşteptat ca legea să intre în vigoare, au contestat-o, iar Curtea trebuie să se pronunţe şi vom acţiona în strictă conformitate cu decizia CC", a conchis preşedintele fracţiunii PLDM, preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Liberalii în schimb, vin cu mai multe sugestii de sigle noi pentru Partidul Comuniştilor.
"Lor le poate face dreptate doar Ţarul Nicolai, nu Curtea Constituţională. Avem suficiente păsări, animale, dar şi coniac. Totuşi, nu veniţi în casa omului cu durerea pe care a suferit-o! Ei fac vânt acum, ştiind bine că n-au sorţi de izbândă", a punctat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Magistraţii Curţii Constituţionale nu s-au expus, deocamdată, pe marginea acestui subiect.
Legea urmează să intre în vigoare la 1 octombrie şi prevede sancţiuni pentru utilizarea pe teritoriul Moldovei a simbolurilor regimului totalitar comunist. Astfel, amenda pentru persoanele fizice va constitui trei mii de lei, iar pentru persoanele juridice - 10 mii de lei.