La un pas de tragedie: Un elev a ameninţat că se aruncă de pe acoperişul şcolii
Părinţii l-au trimis la şcoală, dar peste puţin timp au aflat că băiatul lor s-a urcat pe acoperişul instituţiei şi ameninţă că se aruncă de acolo. S-a întâmplat, astăzi, în satul Negureni, raionul Teleneşti. A fost nevoie de patru ore ca adolescentul, elev în clasa a X-a, să renunţe la gestul său.
Tatăl băiatului neagă faptul că adolescentul ar fi recurs la acest gest din cauza unor probleme în familie. Părinţii presupun că la mijloc ar fi neînţelegerile cu o fată.
"În familie nu a fost nici un conflict. Era băiat ca băiatul. Pur şi simplu gestul a fost făcut din cauza unei fete. Dar eu nu ştiu ce s-a întâmplat între ei. Sunt mari, au deja 16 ani. Eu nici nu ştiu care e fata lui", a menţionat tatăl băiatului.
Colegii de clasă spun că tânărul era o fire retrasă şi inhibată.
"În ultimele zile era închis în sine, liniştit şi nu vorbea cu nimeni. Credeam că are vreo problemă, dar nu ne spunea nouă", a spus o colegă a băiatului.
"Prietenii, colegii noştri l-au oprit, l-au convins să nu urce sus. Mulţi au mers din urma lui, dar nici nu le-a permis să se apropie de el. El învaţă destul de bine", a menţionat o tânără.
Atât oamenii legii, cât şi administraţia şcolii au refuzat să vorbească despre acest caz.
Părinţii şi profesorii pot preveni astfel de cazuri, spun psihologii.
"De cel mai mutle ori adolescenţii recurg la acest act cu scopul de a manipula. Dacă persoana este mai retrasă, mai puţin comunicabilă, aceasta înseamnă că este un semnal de alarmă pentru părinţi, profesori. Ei ar trebui să apeleze la psihologi şi specialişti", a declarat psihologul Ana Niculăieş.
Potrivit datelor statisitice, nouă copii din Moldova şi-au pus capăt zilelor, în primele cinci luni ale acestui an.