Infirmieră cu stagiu de muncă de 20 de ani: Pensia îi ajunge doar de pâine şi medicamente
Are o pensie de numai 600 de lei, iar, pe zi ce trece, îi este tot mai greu să supravieţuiască. Abia dacă îi ajung bani de pâine şi medicamente. Este povestea unei bătrâne din satul Coloniţa, municipiul Chişinău, care a ajuns la limita subzistenţei.
Nina Schidu a muncit o viaţă. De mică, a lucrat la ferma de vaci din sat. Ulterior, timp de aproape 20 de ani, a fost infirmieră la spitalul din Coloniţa. Pentru toţi anii de muncă, s-a ales cu o pensie de 602 lei. Femeia spune că aproape jumătate din această sumă se duce pe facturi, iar din ceea ce-i rămâne cumpără produse alimentare. Banii, spune femeia, sunt mai mult decât insuficienţi.
"Eu nici măcar brânză nu cumpăr, căci nu-mi pot permite. Dacă cumpăr o dată în jumătate de an, pentru că nu am posibilitate. Aş cumpăra şi eu, nu în fiecare zi, dar măcar o dată la două săptămâni, oleacă de smântână şi de brânză. De carne nici nu mai vorbim. Mănânc şi eu ce dă Dumnezeu şi gata", a declarat Nina Schidu.
Pe lângă sărăcia în care trăieşte, acum o macină şi bolile, iar din pensia pe care o are nu poate să-şi cumpere medicamentele necesare. Singurul ajutor vine din partea celor două fiice.
"Un metru cub de lemne costă 500-600 de lei. Am cumpărat lemne. Cum se răceşte, o să facem focul. Asta ne este toată scăparea", a precizat pensionara.