Tănase: Vom consulta opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa imunităţii judecătorilor
Curtea Constituţională va consulta opinia Comisiei de la Veneţia în problema legalităţii excluderii imunităţii judecătorilor pentru comiterea infracţiunilor de corupţie şi trafic de influenţă. Preşedintele Înaltei Curţi, Alexandru Tănse susţine că va apela la specialiştii europeni pentru a evita speculaţiile pe marginea sesizării din partea Curţii Supreme de Justiţie.
"Curtea Constituţională are o sarcină complicată să verifice prin prisma normelor constituţionale şi a reglementărilor europene dacă limitarea imunităţii judecătorilor ştirbeşte din independenţa acestora. Pentru a evita orice speculaţii pe marginea acestei sesizări, cu atât mai mult că autorul sesizării este Curtea Supremă de Justiţie, vom consulta opinia Comisiei de la Veneţia", a declarat preşedintele Înaltei Curţi, Alexandru Tănase, în cadrul unui interviu pentru Ziarul "Timpul".
Potrivit lui Alexandru Tănase, Republica Moldova ar urma să supună expertizei Consiliului Europei toate proiectele de lege în domeniul funcţionării instituţiilor democratice, independenţei şi eficacităţii sistemului judecătoresc. "Este regretabil că opinia Comisiei de la Veneţia nu a fost solicitată încă la etapa elaborării acestui proiect de lege", a subliniat preşedintele Curţii Constituţionale.
Publika.md precizează că Parlamentul a adoptat recent legea care prevede ridicarea imunităţii judecătorilor bănuiţi de comiterea actelor de corupţie. Conform documentului, măsura poate fi aplicată fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii.
Curtea Supremă de Justiţie, însă, a decis să conteste legea la Curtea Constituţională, pentru că, în opinia judecătorilor acestei instituţii, modificările adoptate ar fi anticonstituţionale.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, susţine că Legea privind ridicarea imunităţii judecătorilor este una necesară, întrucât încrederea cetăţenilor în magistraţi a scăzut considerabil. Ministrul Justiţiei a făcut aceste declaraţii cadrul unui interviu pentru Epresa.md. Interviul integral îl puteţi citi pe aici.
- Strategia de reformare a Justiţiei: Telefoanele judecătorilor ar putea fi interceptate, iar Procurorul General ales după noi reguli
- Ministrul Justiţiei cere ridicarea imunității judecătorilor bănuiți de corupție
- Ministrul Justiţiei nu se lasă: Imunitatea judecătorilor trebuie ridicată. Membru CSM: Legea este anticonstituţională