UE şi SUA nu recunosc alegerile desfăşurate în Belarus
Uniunea Europeană şi Statele Unite nu recunosc alegerile desfăşurate duminică în Belarus. Bruxelles-ul califică scrutinul drept o batjocură la adresa democraţiei, iar Washingtonul consideră că acesta nu poate fi apreciat drept liber şi corect.
Parlamentul European refuză să recunoască noul legislativ de la Minsk. Asta reiese dintr-o declaraţie a preşedintelui instituţiei, Martin Schulz, care afirmă că alegerile desfăşurate cu lideri ai opoziţiei în închisoare, cu refuzul înregistrării unor candidaţi în cursă şi cu încălcarea libertăţii de exprimare a cetăţenilor sunt o bătaie de joc faţă de mecanismele democratice." Oficialul european menţionează că Minskul continuă să meargă pe o cale ce contravine principiilor de bază ale democraţiei, iar acest lucru face imposibilă reluarea relaţiilor normale între UE şi Belarus.
Şi Statele Unite consideră că alegerile de duminică nu corespund criteriilor internaţionale. Departamentul american de Stat susţine că scrutinul din Belarus nu a fost liber sau corect.
Anterior, şi OSCE, care a monitorizat alegerile din Belarus, a condamnat desfăşurarea acestora. În schimb, observatorii din partea CSI s-au arătat mulţumiţi de scrutin şi au lăudat autorităţile pentru bună organizare. Comisia Electorală Centrală de la Minsk a validat alegerile. Niciun candidat al opoziţiei nu a acces în noul legislativ. Occidentul nu a recunoscut niciodată alegerile desfăşurate în Belarus. Puterea de la Minsk, deţinută de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, este acuzată de fraude şi represiuni împotriva opoziţiei. De-a lungul timpului, Belarusul a avut mai multe sancţiuni impuse de statele occidentale.