Peste 100 de licee din ţară ar putea căpăta statut de gimnaziu din cauza numărului mic de elevi
Peste o sută de licee din ţară ar putea căpăta statut de gimnaziu. Asta din cauza numărului mic de elevi. Din acest motiv, administraţia liceelor s-a pomenit anul acesta în imposibilitatea de a forma clase de a zecea. Mai mult, profesorii predau mai puţine ore şi, respectiv, au şi salarii mai mici.
La Liceul "Dimitrie Cantemir" din oraşul Căuşeni, în acest an, pentru prima dată nu s-a format nicio clasă de a zecea. Asta deşi, anul trecut, aproape 30 de copii au absolvit gimnaziul.
"Prognoza pentru anul viitor de asemenea nu e mai bună, numai dacă ni se va permite să deschidem o clasă de a zecea cu un singur profil încă am mai putea deschide. Dacă regulamentul nu se schimbă, atunci nu avem de unde şi vrem nu vrem, automat o sa trecem la statut de gimnaziu", a spus Natalia Anton, directorul adjunct al Liceulului Teoretic "D. Cantemir".
Pe lângă cei 10 elevi care au dorit să-şi continue studiile în acest liceu, această situaţie i-a afectat şi pe dascăli.
"Dacă anul trecut lucram patru zile în săptămână, acum numai trei zile. Ştim că copiii noştri au plecat în alte licee acolo unde sunt câte 35 de copii, vă închipuiţi care este situaţia", a menţionat Natalia Fulga profesoare de biologie.
"Eu am la moment 10 ore. E clar că la aceste ore, salariul este mai mic, nu îţi ajunge să plăteşti lumina, gazul şi toate serviciile comunale", a mai adăugat profesoara de matematică Elena Andrieş.
"Noi, ca profesori, am fost nevoiţi să acceptăm câte un număr mic de ore", a mai spus Natalia Andrieş profesoară de limba română.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au refuzat să vorbească cu presa despre acest subiect. Noul regulament privind înscrierea în clasele de liceu prevede ca fiecare instituţie şcolară să dispună de cel puţin două clase a câte 30 de elevi în cazul oraşelor, şi 25, în spaţiul rural. În Republica Moldova sunt 498 de licee, unde, în clasele a 10-a, a 11-a şi a 12-a, învaţă aproape 60 de mii de elevi.
- În mai multe localităţi din Moldova, din cauza frigului elevii nu merg la şcoală
- Din cauza gerului, în mai multe raioane din Moldova au fost închise şcolile
- Continuă reforma în învăţământ: Mai multe şcoli profesionale ar putea fi lichidate
- Ce şcoli din ţară rămân astăzi închise şi unde se fac lecţii mai scurte
- De cine se teme Ministerul Educaţiei la susţinerea bacalaureatului?
- Topul celor mai bune licee din ţară