Acordul privind zona de comerţ liber cu statele CSI, ratificat de Parlament
Deputaţii au ratificat astăzi cu unanimitate de voturi Acordul privind zona de comerţ liber în cadrul CSI. Potrivit preşedintelui Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană, Igor Corman, acest acord nu contravine procesului de intregrare europeană a Republicii Moldova. De cealaltă parte, deputaţii comunişti consideră că acest document reprezintă un pas important spre aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică.
Ministrul adjunct al Economiei, Octavian Calmâc a declarat că Acordul privind zona de comerţ liber în cadrul CSI vine să înlocuiască sistemul existent de acorduri bilaterale de comerţ liber, care reglemntau până în prezent relaţiile comerciale între statele semnatare.
"Ratificarea acordului va permite dinamizarea relaţiilor comerciale regionale, atragerea investiţiilor şi iniţierea proiectelor în domeniul energetic", a subliniat Octavian Calmâc.
Deputatul comunist, Oleg Reidman consideră că "acest acord este un pas important spre aderarea Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan".
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a ţinut însă să precizeze că "Acordul privind zona de comerţ liber în cadrul CSI şi Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan sunt două construcţii diferite".
Acordul a fost semnat la 18 noiembrie 2011 la Sankt Petersburg de către opt state membre ale Comunităţii Statelor Independente ( Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîrstan, Tadijkistan, Ucraina şi Republica Moldova) şi a intrat în vigoare la 20 septembrie 2012.