Premierul britanic a cerut lumii să oprească masacrul din Siria
Premierul britanic, David Cameron, a cerut comunităţii internaţionale să contribuie mai mult la oprirea atrocităţilor comise de regimul lui Bashar al-Assad. În cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU oficialul a citat un raport recent, care arată că în Siria copiii sunt torturaţi şi ucişi de forţele guvernamentale.
"Assad inflamează tensiunile sectare din Siria şi nu numai. Assad colaborează cu Iranul, care vrea să atragă regiunea într-un conflict de proporţii. Viitorul pentru Siria este un viitor fără Assad", a declarat premierul britanic, David Cameron.
În acelaşi timp, premierul britanic a criticat eşecul Consiliului de Securitate al ONU de a adopta o rezoluţie privind situaţia din Siria. De asemenea, el a acuzat Rusia şi China de faptul că se opun acestei decizii. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că vinovate de masacru sunt şi statele care îndeamnă opoziţia siriană să nu participe la un dialog cu autorităţile.
Totodată, confruntările violente din oraşele siriene continuă, iar numărul victimelor creşte zilnic. Doar ieri, cel puţin 300 de oameni au murit. Acesta este cel mai mare bilanţ din cele 18 luni de conflict.