Imagini înfricoşătoare! Marşul fantomelor soldaţilor morţi în al Doilea Război Mondial FOTO
Un maior din Marea Britanie s-a gândit să refacă "marşul morţii", parcurs în 1945 de soldaţii australieni şi englezi. În acel moment, însă, nici nu i-a venit în minte că fotografiile sale ar putea surprinde ceva atât de spectaculos, scrie Jurnalul.ro.
Ofiţerul în rezervă John Tulloch a mers pe urmele celor 2.400 de soldaţi care au trecut prin Borneo, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Doar şase soldaţi au supravieţuit traseului, ceilalţi murind de foame, epuizare sau în luptă.
După ce a făcut mai multe fotografii, Tulloch le-a analizat atent şi a observat umbrele din imagini, care semănau foarte bine cu siluetele soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în acea regiune.
Explicaţia specialiştilor a fost că acele umbre sunt, de fapt, reflexia dată de geamurile maşinii, nicidecum prezenţa unor fantome.
"Când m-am uitat prima dată la fotografii, nu am observat nimic ieşit din comun. M-am uitat din nou, mai târziu, şi am încremenit. Am văzut formele a 17 sau 18 fantome ieşind din junglă. Am arătat pozele prietenilor şi ei mi-au spus că este extraordinar ceea ce văd. Unii au refuzat să privească fotografiile, considerând că este prea înfricoşător. Cred, totuşi, că există o explicaţie pentru acele umbre", a declarat maiorul.