Sărbătoare la Selişte. A fost sfinţită o cruce înaltă de 24 de metri VIDEO
Satul Selişte, din raionul Orhei, este vegheat de o Cruce a Biruinţei, care luminează toată noaptea. Construcţia este din fier şi are o înălţime de 24 de metri. Aceasta a fost ridicată de către un sătean, pe un deal din localitate. Iar astăzi, locuitorii satului au participat la slujba de sfinţire a crucii.
Ion Godoroja este un şofer de curse lungi. El transportă coletele moldovenilor în Franţa şi de acolo, în Moldova. Visa să construiască o cruce, care să ocrotească satul de rele. Nu a stat mult pe gânduri. A adunat 15.000 de euro şi a construit Crucea Biruinţei.
"Ideea a venit acum trei ani în urmă s-o construiesc, dar am văzut din 2002 aşa lucru, mi-a plăcut şi am hotărât să o construim. Cred în cruce, cred în puterea ei, cred în Hristos şi mi-a plăcut să fac aşa ceva. Asta a fost dorinţa mea", spune Ion Godoroja.
Crucea poate fi văzută chiar din oraşul Orhei. Locuitorii satului se mândresc cu aceasta.
"Nu doar satul Selişte, dar o jumătate de raion o va privi şi poate se va apropia mai mult toată lumea de credinţă."
"O văd de-acasă. Când se aprind luminile şi mă uit la dânsa parcă aş zbura să vin aici. Aş sta o noapte toată aici."
"Chiar aici trăiesc. Sunt aproape de sfânta cruce şi mă bucur foarte mult."
Primarul satului susţine că zona, unde este amplasată crucea, va fi transformată într-o destinaţie turistică. "Aici vom face şi un parc de odihnă, fiindcă acesta este şi un traseu turistic: mănăstirea Curchi este aproape. În primul rând trebuie să facem înverzirea împrejurul crucii", a declarat primarul satului, Vasile Scripnic.
O cruce similară există şi în raionul Nisporeni. Aceasta are o înălţime de 32 metri.