Locul de muncă, a doua prioritate pentru tinerii europeni după familie
Cel mai important lucru pentru tinerii europeni, după viaţa de familie, îl reprezintă locul de muncă. Potrivit unui studiu realizat de Cegos, serviciul este al doilea pe lista de priorităţi ale persoanelor active, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, relatează Money.ro.
Ancheta a fost realizată în cinci ţări europene: Germania, Franţa, Spania, Italia şi Marea Britanie. Circa 86% din tinerii chestionaţi cu privire la priorităţile lor au numit familia, iar 59% locul de muncă. Urmează prietenii - 50%, banii - 32%, distracţiile - 29%/, timpul liber - 26% şi călătoriile - 13%.
Doar italienii au plasat jobul în fruntea priorităţilor lor - 88%, în timp ce francezii şi britanicii au considerat că familia şi prietenii sunt mai importante şi au poziţionat serviciul pe locul trei.
Conform sondajului de opinie, tinerii lucrează în primul rând pentru a-şi câştiga existenţa - 83%, dar şi pentru a se realiza - 53% şi pentru a-şi dezvolta competenţele - 48%. Postul ideal se află, în opinia lor, în marile companii - 59% şi mai degrabă în sectorul privat - 59%.
Tinerii francezi sunt cel mai puţin atraşi de ideea de a-şi crea propria companie, comparativ cu vecinii lor. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 3.000 de tineri activi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani (600 din fiecare ţară) şi 500 de directori de resurse umane.