Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate
Embed:
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate. Oficialul nu a precizat data scrutinului, însă şi-a exprimat dorinţa ca alegerile să fie organizate până la sfârşitul acestui an.
Decizia a fost luată în ajunul unor acţiuni de protest, la care participanţii vor cere reforme politice, adoptarea unor măsuri de combatere a corupţiei şi reducerea şomajului.
Manifestaţia urmează să aibă loc în capitala Iordaniei, Amman, la apelul Fraţilor musulmani, principala forţă de opoziţie. Organizatorii se aşteaptă ca la demonstraţie să participe peste 50.000 de oameni. Protestele în Iordania au fost, până acum, mai paşnice decât în orice altă ţară din regiune.