Comuniştii se amuză pe seama AIE: Printre membrii Alianţei mai sunt persoane care încă nu au fost decorate?
Opinii în contradictoriu au fost exprimate ieri, în Parlament, pe tema modificării Legii privind distincţiile de stat. Liberalii s-au împotrivit propunerii de a restrânge lista distincţiilor, care se conferă post-mortem. Comuniştii s-au amuzat, însă, pe seama prevederii că o persoană are dreptul la următoarea medalie, numai după patru ani de la ultima decorare.
"Dacă un cetăţean merită ordinul de onoare, atunci ce facem? Nu-i dăm, post-mortem? Nu cred că trebuie să introducem această restricţie", a opinat liderul PL, Mihai Ghimpu.
"Într-un an sau chiar mai puţin s-au dat pentru aceleaşi merite aceleaşi distincţii şi proiectul meu prevede acest lucru şi ca să spuneţi că proiectul meu este gol, eu nu permit acest lucru", a declarat deputatul PLDM Ghenadie Ciobanu.
"Au mai rămas în R. Moldova persoane care încă n-au fost decorate, în ultimii trei ani? Din membrii AIE mai sunt persoane care n-au fost decorate? Domnul Ghimpu spunea că nu i-a plăcut gestul domnului Timofti când i-a acordat Ordinul Republicii. Poate îl restituie?", s-a amuzat deputatul PCRM Sergiu Sîrbu.
"Noi chiar astăzi putem formula că distincţiile de stat pot fi acordate doar opoziţiei, ca să fie brici", i-a răspuns preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Şi Dumitru Diacov a venit cu o replică. "Eu nu ştiu ca în America să existe "zaslujenii artist respubliki" sau în Austria "om emerit" sau un om de afaceri să primească medalii pentru nu ştiu ce, dar la noi este chestia asta. În lumea civilizată exist[ doar distincţii pentru militari", a menţionat acesta.
În final, proiectul de lege a fost adoptat în prima lectură. Din 1992 până în 2010, cei trei foşti şefi de stat, Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin şi fostul preşedinte interimar al ţării, Mihai Ghimpu au conferit aproape nouă mii de ordine, medalii şi titluri onorifice. La acestă cifră se adaugă şi câteva sute de distincţii acordate de fostul preşedinte interimar, Marian Lupu, şi actualul şef al statului, Nicolae Timofti.