S-a descoperit o specie de bacterie care poate produce aur pur dintr-o substanţă toxică
foto:descoperă.ro
Cercetătorii americani au descoperit că o anumită specie de bacterie poate extrage, dintr-o substanţă toxică, aur pur, scrie descoperă.ro.
Bacteria poate suporta niveluri de toxicitate incredibil de mari, dezvoltându-se într-un mediu cu concentraţii ridicate de clorură de aur - un compus otrăvitor, care se întâlneşte şi în natură (dar în concentraţii extrem de mici).
Oamenii de ştiinţă au constatat că bacteria Cupriavidus metallidurans tolerează concentraţii de clorură de aur de cel puţin 25 de ori mai mari decât se credea anterior.
După ce au creat o instalaţie - numită The Great Work of the Metal Lover - ce asociază biotehnologia şi arta, acum cercetătorii pot face şi anumite demonstraţii în faţa publicului.
"Hrănită" cu concentraţii mari de clorură de aur, cultura de bacterii din bioreactorul incorporat în instalaţie a transformat substanţa toxică şi a produs câteva granule de aur.
Totuşi, în prezent, a folosi acest proces în sistem industrial pentru a obţine aur ar fi foarte scump. Astfel instalaţia "alchimică" trebuie privită doar ca un "experiment artistic şi ştiinţific, deopotrivă, care are menirea, de a provoca reflecţii asupra economiei, materialismului, impactului asupra mediului, eticii legate de ştiinţă şi de transformarea naturii", a spus Adam Brown, profesor la Universitatea de Stat din Michigan.