Meteorologii anunţă o noapte răcoroasă
În această noapte 8 grade vor fi la Briceni şi Bălţi, 13 se vor înregistra în Capitală şi la Cahul.
Ultima zi din această săptămână ne mai bucură cu vreme frumoasă, cu cer variabil şi cu temperaturi generoase. Şi asta chiar dacă dimineaţă se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla cu putere.
În termometre vor fi 22 de grade la Briceni, 23 la Soroca şi Bălţi. La Orhei sunt anunţate 24 de grade. 25 de grade se vor înregistra la Dubăsari şi Chişinău. La Tiraspol şi Leova maxima termică va fi de 26 de grade Celsius.
La Comrat şi Cahul mercurul va reuşi să urce până la 27 de grade la amiază.
După un week-end cald, luni intră în vigoare avertizarea cod galben emisă de meteorologi. Astfel, luni temperaturile scad brusc. În Capitală vor fi deja doar 15 grade, însoţite şi de ploi de scurtă durată.
Marţi şi miercuri, deşi cerul va fi variabil, şi nu vor cădea precipitaţii, la amiază vor fi doar 14 grade, iar pe timp de noapte se vor înregistra 6 grade Celsius. Joi revin aversele, de această dată în termometre vor fi 13 garde.