Bumacov şi Efrim, în rol de bucătari: Miniştrii au prezentat un master class culinar VIDEO
Moldova este o ţară îmbelşugată, iar din produsele autohtone se pot prepara bucate alese, care nu costă mult. De această părere este ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, care a prezentat astăzi un master class pentru cei care vor să afle cum se poate găti ieftin, gustos şi cum se combină corect bucatele cu vinul. Evenimentul a fost organizat în cadrul Zilei Naţionale a Vinul care continuă în Capitală.
Vasile Bumacov a gătit ceva ce îi aminteşte de copilărie. "Noi, acasă, îi numeam tocmăgei. Italienii le spun pasta. Avem ciuperci moldoveneşti aici", a spus ministrul Agriculturii.
Şi-au arătat măiestria în bucătărie şi ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, dar şi fostul ministru al Justiţiei, Ion Păduraru.
"Surpriza zilei sunt alivencile. O tradiţie moldovenească mai veche, preluată de la indienii din America". Se prepară cu caşcaval şi cu telemea de oaie, cu verdeaţă şi cu şuncă", a precizat Păduraru.
Oleg Efrim spune că munca la minster îi pare mai uşoară, totuşi se descurcă şi la bucătărie. "La minister este mai simplu pentru că sunt obişnuit cu activitatea de acolo decât ceea ce fac astăzi, dar încerc să mă descurc şi la bucătărie", a conchis ministrul.
La eveniment a participat şi ambasadorul Statelor Unite în Moldova, William Moser, împreună cu soţia. Ei au gătit carne şi alte gustări la grătar.
"Toate produsele pe care le vedeţi aici sunt din Moldova", a specificat ambasadorul.