Revista presei internaţionale: The Telegraph scrie că poliţia britanică ar putea intra în grevă pentru prima dată în ultimii 90 de ani
Premierul român, Emil Boc, a afirmat că salariul minim va creşte în 2011, însă nu a precizat cu cât, scrie Adevărul. În privinţa pensiilor, Boc a reiterat faptul că noua lege nu le diminuează în 2011, ci le îngheaţă.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi omologul său american, Barack Obama, au încheiat negocierile bilaterale privind aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Pentru ca Rusia să adere la organizaţie, delegaţia Kremlinului la Geneva trebuie să încheie şi discuţiile multilaterale, în cel mult patru luni, informează Kommersant.
Poliţia britanică ar putea intra în grevă pentru prima dată în ultimii 90 de ani, din cauza măsurilor de austeritate, notează The Telegraph. Autorităţile de la Londra afirmă că reducerea cheltuielilor publice este necesară pentru depăşirea deficitului bugetar. Poliţiştii, cred însă că, în încercarea de a economisi bani, Executivul ar putea să aplice şi disponibilizări.
Americanii din statul California, care vor fi prinşi cu cantităţi mici de marijuana, vor plăti o amendă similară cu cea achitată de şoferii care încalcă limitele de viteză, menţionează The New York Times. Noua reglementare a intrat în vigoare după ce guvernatorul statului, Arnold Schwarzenegger, a semnat o lege în acest sens, la o lună de la înaintarea mai multor iniţiative de legalizare a marijuanei.
El Pais informează că premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a avut o dezbatere referitoare la depozitarea deşeurilor generate de toate centralele nucleare din Spania. Zapatero a făcut publică o decizie a Ministerului Industriei, în care a anunţat că reziduurile vor fi depozitate în localitatea Zarra.