Cu ce se va ocupa Ion Ceban în Partidul Socialiştilor
Fostul deputat comunist Ion Ceban a fost primit cu braţele deschise de către cei din Partidul Socialiştilor. Astăzi, liderul PSRM, Igor Dodon, a organizat o conferinţă de presă împreună cu Ceban în cadrul căreia a anunţat cu ce se va ocupa ultimul în PSRM.
"Venirea lui Ion Ceban este un pas important pentru consolidarea echipei, vor urma şi alţi paşi. Ceban va fi activ implicat în activitatea parlamentară. Ion Ceban va lua parte nu doar din grupul parlamentar al socialiştilor, dar şi a partidului. Urmează să venim cu "Parteneriatul pentru Moldova", o platformă prin care vom prezenta o serie de soluţii pentru problemele din ţară. El va face tot posibilul ca să implementeze aceste soluţii", susţine Dodon.
"În afară de subiectele legate de domeniul social, tineret cât şi prezentarea acestei platforme, el va monitoriza lansarea unei noi iniţiative. Vom deschide 30 de oficii publice unde vom acorda consultanţă pentru cetăţeni", a mai spus Dodon.