Dosar penal dacă şofezi cu un nivel de alcool în sânge care depăşeşte 1 gr/litru
(UPDATE 13:00) În cadrul şedinţei Guvernului, ministrul de Interne, Dorin Recean, a cerut să fie exclusă de pe ordinea de zi această chestiune.
Autorităţile intenţionează să modifice prevederile ce ţin de stabilirea stării de ebrietate alcoolice avansate. Un proiect în acest sens va fi propus astăzi Guvernului spre aprobare.
Astfel, o persoană ar putea fi considerată în stare de ebrietate alcoolică avansată în cazul în care concentraţia de alcool pur în sânge depăşeşte 1 gram per litru. Pe numele şoferilor care vor fi depistaţi la volan în stare de ebrietate alcoolică avansată vor fi deschise dosare penale.
În prezent, această cifră este de 0,8 grame per litru.
Solicitarea vine în contextul în care, spune Ministerul de Interne, majoritatea dosarelor penale intentate pentru conducerea în stare de ebriatete sunt recalificate în contravenţii administrative.
De asemenea, ar putea fi modificate penalizările prevăzute de Codul Contravenţional. Astfel, dacă în prezent sanţiunea prevăzută este suspendarea permisului de conducere pe un termen de la 2 la 3 ani, Guvernul ar putea abroba şi introducerea unei amenzi de până la 3.000 de lei.
Totodată, ar putea fi majorată şi norma pentru concentraţia de alcool în aerul expirat, de la 0,4 mg per litru până la 0,5 mg.
- (VIDEO) Un procuror, un poliţist, un angajat al CCCEC şi doi oameni de afaceri, prinşi BEŢI LA VOLAN
- Victimele "Nopţilor Albe": Un poliţist, un procuror, dar şi un oficial străin au fost depistaţi băuţi la volan
- Noi victime în cadrul operaţiunii "Nopţile Albe": Alţi doi poliţişti au fost prinşi beţi la volan