Glume pe seama unui deputat PCRM: Bate poliţiştii cu secera şi ciocanul
Deputatul comunist Iurie Muntean a fost oprit ieri de poliţişti, în timp ce se deplasa spre Comrat cu automobilul marca Skoda Superb, unde avea planificată o întîlnire cu deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei. Oamenii legii l-au oprit pe politician pentru că avea lipit pe capota maşinii un abţibild cu simbolica PCRM secera şi ciocanul.
Totul este, însă, un pamflet, postat pe enews.md, dedicat persoanelor care au un simţ dezvoltat al umorului.
Potrivit sursei, "Iurie Muntean l-a lovit pe unul dintre poliţişti în faţă. Ulterior, între deputat şi poliţişti s-a iscat o încăierare. Muntean a cerut ajutorul şoferului său, care a scos din portbagaj o seceră şi un ciocan şi i le-a dat politicianului. Poliţiştii au reuşit să-i smulgă deputatului din mâini secera, însă el a reuşit să le aplice câteva lovituri cu ciocanul".
"În urma incidentului, câţiva poliţişti au fost transportaţi cu traume la spital, iar deputatul s-a ales cu sacoul rupt şi cu ceasul stricat. El a fost transportat ulterior la poliţie, chiar dacă are imunitate. În acest moment Iurie Muntean se află la comisariatul din sectorul Buiucani. Instanţa de judecată a emis un ordin de arest", notează portalul citat.
Publika.md aminteşte că Iurie Muntean a lipit pe maşina sa secera şi ciocanul în luna iulie curent, când s-a adoptat legea cu privire la interzicerea simbolurilor PCRM. Deputatul comunist a declarat pentru Publika.md că nimeni nu la sumat să-şi scoată abţibildul de pe maşină.
"Nu mă tem că voi fi pedepsit. Nu m-a oprit Poliţia Rutieră. Nimeni nu a avut obiecţii, nici chiar colegii din Parlament, iar eu nu am de gând să o dezlipesc", a precizat Muntean.
- Voronin, gata şi el să facă puşcărie pentru seceră şi ciocan: Vom merge toţi împreună, ne va fi mai vesel
- Comuniştii, mai presus de lege: Vor ieşi în stradă cu secera şi ciocanul, simboluri interzise în Moldova
- (FOTO) Un fruntaş comunist şi-a pus o seceră şi un ciocan pe capota maşinii. GHICI CINE E