Casey Stoner revine pe circuit! Va concura în Marele Premiu al Japoniei
Casey Stoner, în vârstă de 26 de ani, a lipsit de la ultimele trei curse după ce şi-a rupt încheietura gleznei într-un accident din calificările pentru cursa de la Indianapolis.
"Este foarte bine că în sfârşit m-am întors. Nu chiar aşa am vrut să fie ultimul meu sezon. E greu să revin, după ce am ratat câteva curse şi am mai puţine şanse la primul loc în clasamentul general", a menţionat motociclistul.
În cursele în care a absentat, Stoner a fost înlocuit la Honda de nord-irlandezul Jonathan Rea. El s-a clasat pe 8 la Misano şi pe 7 la Aragon. Stoner este pe locul trei în clasamentul general, la 104 puncte în spatele liderului Lorenzo.
La sfârşitul sezonului, Stoner se va retrage din activitate, iar ultima sa cursă la profesionişti va avea loc chiar la el acasă, pe circuitul Phillip Island, din Australia, pe 28 octombrie.