Meteorologii anunţă o noapte rece cu ploi
Noaptea vremea va fi rece, cerul mai mult noros, iar izolat se aşteaptă ploi de scurtă durată. Totodată, noptea şi dimineaţa se va produce ceaţă. În nord vor fi 8 grade, în capitală 11, iar în Sudul ţării, minimele vor indica o valoare de 12, 13 grade.
Mâine, vremea ne aduce surprize plăcute. După câteva zile de vreme rece şi mohorâtă, va trebui din nou să ne obişnuim cu temperaturile generoase . Chiar dacă soarele va împărţi cerul cu norii şi de această dată, ploile însă ne ocolesc. Vântul va adia domol, cât e ziua de lungă. Puţină ceaţă dimineaţa, peste zi însă, soarele va străluci nestingherit pe cer.
În nordul ţării, la Briceni şi Soroca, amiaza va aduce 16 grade, iar la Bălţi, cu un grad mai mult. La Orhei şi în stânga Nistrului se prevăd 20 de grade.
Şi în Capitală cerul se curăţă de nori, iar mercurul din termometre va urca pînă la 18 grade şi aici. O zi plăcută termic şi în oraşele din partea de Sud, la Leova şi Cahul vor fi 19 grade iar la Comrat 20.*
Şi marţi o zi frumoasă şi caldă. Soarele va fi singur pe cer şi va încălzi atmosfera până la 24 de grade ziua, iar noaptea vor fi 14 grade. Miercuri, vreme frumoasă, chiar dacă izolat vor cădea şi ploi de scurtă durată. Termometrele vor indica 25 de grade.
Joi şi vineri, soarele ne va răsfăţa din plin cu razele sale, iar la orele prânzului se vor aduna 22 şi 21 de grade respectiv.